Programul Operațional Capital Uman (POCU) stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 20072013 și contribuind, totodată, la atingerea obiectivului general al Acordului de Parteneriat (AP 20142020) implicit al Fondurilor Europene Structurale și de Investiții din România, şi anume, de a reduce disparităţile de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE.

POR 2014–2020 își propune ca obiectiv general creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să își valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro - contribuția națională.

Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR)

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 ( PNDR) – program prin care se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru dezvoltarea economico – socială a spaţiului rural din România.

PNDR răspunde la 3 dintre provocările de dezvoltare stabilite prin Acordul de Parteneriat:

Competitivitatea și dezvoltarea locală

Oamenii și societatea

Resursele

Prin PNDR vor fi finantate 14 măsuri de dezvoltare dezvoltare rurală  cu o alocare financiara de 9,363 mld Euro din care 8,015 mld FEADR și 1,347 mld contribuție națională.

PNDR (finanțat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) susține dezvoltarea strategică a spațiului rural prin abordarea strategică a următoarelor obiective:

OS1 Restructurarea şi creşterea viabilităţii exploataţiilor agricole

OS2 Gestionarea durabilă a resurselor naturale și combaterea schimbărilor climatice

 

OS3 Diversificarea activităţilor economice, crearea de locuri de muncă, îmbunătățirea infrastructurii şi serviciilor pentru îmbunătățirea calităţii vieţii în zonele rurale